Sper că analiza mea nu e găunoasă şi doar exprimarea superficială m-a făcut să fiu înţeles greşit.
Nu voiam să spun că statul român ar finanţa acţiuni de vandalizare în ideea ta. Este de ajuns să le încurajeze prin declaraţii de bărbaţi, nu de m**eri îmbrăcate cu "pantaloni de stofa si sacou de barbati". L-am urmărit pe ministrul de externe, Cristi Diaconescu, aseara la Sinteza Zilei, unde remarca destul de sfios că în acest moment România nu are mijloacele diplomatice necesare să susţină că alegerile în Republica Moldova nu sunt corecte, deoarece nu s-a angajat anterior ca observator oficial şi OSCE, autoritatea europeană care s-a angajat în acest sens nu are prea multe de contestat.
În aceste condiţii nu înţeleg cum România poate cere repetarea unor alegeri pe care noi aştia 10-11 care am postat aici le considerăm frauduloase, 22 de milioane de români le consideră frauduloase, însă UE şi restul organizaţiilor care se vor democratice le consideră nefrauduloase şi chiar ei sunt cei care au supravegheat. În plus, întreb cum poate acţiona România ca liber arbitru din moment ce ea este principala ţintă a declaraţiilor acuzatoare de la Chişinău, un liber arbitru trebuie să fie validat de ambele părţi.
Eu solidarizez cu tinerii din Chişinău, masele de oameni acţionează afectiv şi este foarte bine, însă dacă vrem să facem cu adevărat o analiză pertientă trebuie să nu lăsăm patriotismul să ne afecteze. Eu am participat la şcoala de vară organizată în oraşul din care provine şi Marius, unde am învăţat despre crimele comunismului şi ce a însemnat comunismul în România. (spun asta ca să nu mă consideraţi un om cu viziuni de stânga, sunt de acord că regimul comunist este unul nociv) Dacă vrem să răsturnăm regimul comunist în Moldova cu mijloace totalitare, hai să ieşim în stradă şi să îi incendiem, să mergem cu autobuzele şi să scandăm, să îl spânzurăm pe Voronin. Însă daca vrem ca lucrurile să decurgă natural, hai să mai aşteptăm încă 10-15 ani până când mor bătrânii care au votat cu comuniştii şi atunci tinerii moldoveni vor putea sa aleagă democraţia.
Democraţia nu operează cu intensitatea opţiunii, cu afecţiunea, ci cu majorităţi. Chiar dacă 49% şi-ar da viaţa pentru un anumit regim, dacă 51% sunt relaxaţi şi mănâncă savarine cu iaurt în timp ce votează cu regimul comunist, tot majoritatea va fi cea care impune.