Universitate in strainatate

[•ucc_5]

Dupa cum spune si titlul, intrebarea mea este, ce parere aveti despre efectuarea studiilor postliceale in strainatate.
In ultimul timp tot mai multi prieteni olimpici din liceul meu se duc la universitati straine (in special Marea Britanie).
Acu profii ma tot bat la cap si pe mine sa ma duc, ba chiar nici nu se pune problema sa stau in tara in opinia lor. Intrebarea mea este : se merita sa fac o facultate in strainatate, adica nu ma refer la conditiile de viata ca astea sunt de un infinit de ori mai bune decat in tara si nu doar atat dar nici nu-ti baga pe gat tot felu de porcarii ca la facultatile noastre; vreau sa stiu asa daca fac facultatea in strainatate si stau acolo o sa am un loc de munca suficient de bine platit ca sa se merite (considerand ca am terminat o unviersitate de renume, gen top 20) sau la fel daca ma intorc in tara. Am vazut ca la informatica majoritatea olimpicilor mari stau in tara dar de la celelalte olimpiade gen fizica , mate , chimie s.a. se duc afara. Mai sunt cateva exceptii in care profii ii influenteaza prost, parerea mea, sa stea in tara (nu vorbesc in general, dar ca exemplu am vazut acu ceva timp pe unu care facea facultatea de fizica in tara pe motiv ca asa l-a sfatuit antrenorul lotului de fizica sau ceva de genu, si sa fim seriosi ce naiba poti face cu fizica in Romania, poate sa te faci profesor de fizica, ca baiatu fiind olimpic medaliat cu aur, se putea duce la ce facultate dorea (mai putin Harvard ca aici nu se intra doar cu internationala), si se facea cercetator si ducea o viata mult mai buna ca in romania).

[•sima_cotizo]

Postul tau (fara suficiente puncte care sa desparta frazele in propozitii scurte  ) scoate la iveala multele "stereotipuri" din gandirea romaneasca cu privire la studiul in afara. Parerea mea este ca merita. Insa e o parere influentata de locul unde fac facultatea, mediu, ce studiez si, poate cel mai important, ce (si mai ales cat) am vazut ca se face in tara.

[•marcelcodrea]

Sima Cotizo (nu reusesc sa diferentiez numele de prenume), cred ca un post mai amplu al tau, in care sa iti expui punctul de vedere despre ce inseamna a fi student la o universitate din strainatate, ar fi binevenit pentru toti utilizatorii.
Fac un umil "request" sa ne povestesti cu ce se mananca studentia la Jacobs University (cred ca ne dam seama cu totii din denumirea universitatii cu ce se bea)

[•ucc_5]

Cortizo-  am prea multe de spus si mie greu sa scriu si sa modific atat,adica nu stau sa fac o compunere, daca am vorbi fata in fata ar fi mult mai usor;
Pe mine ma intereseaza mai mult avantajele dupa facutlate, adica slujba , locuinta s.a. Ca despre studii stiu destule, am un fost coleg la manchester (cred ca pe undeva pe locul 30 in lume ca universitate) care se plange ca e prea usor, abia au facut ceva materie de clasa a 6a si acu au ajuns la logaritmi la sectiunea de computer science; la fel din cate am auzit si pe la MIT e cam la fel; nu ma pot plange ca mie imi place ca nu te iau cu cine stie ce chestii, si tinand cont ca faci doar ce-ti trebuie nu pot avea decat cuvinte de lauda, dar eu pot trece bine mersi si prin automatica, si sa ies cu aceleasi cunostine (ca ce imi baga pe gat oricum uit); deci pe langa conditiile super de viata si modalitatea de predare, m-ar interesa .... cu ce ma aleg dupa terminarea universitatii, tinand cont ca probabil n-o sa ma mai intorc vreodata in tara, si o sa am un loc de munce in tara unde am terminat universitatea sau in orice caz, in strainatate. Acum , imi dau seama ca nu prea are cine sa-mi raspund ca majoritatea de pe forum nici nu studiaza sau nici n-au studiat in strainatate, iar unii care au studiat, sunt doctoranzi in informatica sau ce o fi, adica sunt preocupati de cercetare (eu vreau doar sa fiu programator, nu sa inventez algoritmi super avansati).
p.s.: scuze din nou pentru exprimarea de cacao

[•Mishu91]

Matematica pe care o facem noi în liceu este destul de avansată (iar dacă nu lucrezi în domeniu nu prea văd rostul integralelor sau derivatelor). Am mai vorbit cu diverse personaje plecate prin alte părți și mi-au spus că matematica de liceu "te ține" cam toată facultatea.

[•devilkind]

Nu prea sunt de acord cu tine .
Nu vad de ce atata ura pe tara ta, crezi ca aici nu poti sa duci un trai decent? Salariile de programator in tara sunt destul de mari (http://balaur.ro/cauta?q=programator&s=ge1000) si destul de multe incat sa prinzi unul. Iar daca nu iti convine poti sa pornesti un start-up (propriul tau proiect), sa lucrezi la el, sa il promovezi si sa il faci smecher.
Cat despre membri infoarena care nu au plecat in afara. Poate sunt patrioti . Stiu oameni care aveau in buzunar joburi la Google platite destul de bine si au decis sa vina in tara si sa isi faca propriul lor start-up (e chiar site-ul pe care ti l-am dat mai sus, www.balaur.ro)
Pe de alta parte mi se pare ca tratezi lucrurile cu o oarecare superficialitate si oarecum de sus. Sa faci o facultate gen MIT nu e chiar asa usor pe cat crezi. Si nici nu intri asa usor (chiar si cu medalie la internationala).
Daca ai impresia ca in tara nu se face treaba la facultate, ei bine sa stii ca la Unibuc s-a ajuns mai departe la matematica (la sectia de informatica) decat unde zici tu ca s-a ajuns la Manchester .
In concluzie nu sunt un fan al facultatiilor din afara. In principiu si din cauza ca s-a creat un stereotip ca acolo e mai bine si ca vezi draga doamne la facultatatile din afara umbla caini cu colaci in coada si la usa facultatii sta cate unu si te intreaba daca nu vrei un job cu 10000 de euro pe luna. Nu, nu e asa. Sunt de acord cu plecatu in afara, insa numai daca e vorba de o facultate buna, pe care insa o prinzi greu. Nu sunt de acord cu plecatu in afara doar de dragu plecatului.

[•sima_cotizo]

@Devilkind, sunt de acord cu tine in mare parte, insa ai evidentiat ideea aproape fixa de "ma duc la univ x ca e de top, in primele y"... nu e neaparat asa. Sunt multe universitati europene (nu neaparat UK) care ofera programe in limba engleza si care sunt destul de interesante ca si comunitate, stil de predare si unde gasesti oameni pasionati de ceea ce fac.

Nu zic insa ca la Jacobs ar fi raiul pe pamant (sau la vreuna din celelalte universitati susmentionate). Insa faptul ca este o universitate mica si tanara (prima promotie a terminat prin 2001 parca) a facut sa nu fie foarte cunoscuta la nivel mondial, de-aia nu o veti gasi probabil nici in top 500. Cum  ziceam insa, profesorii (cel putin cei de info) sunt lideri ai unor proiecte destul de interesante la care, dupa cum au prezentat, nu se face research peste tot in lume.

@Marcel, numele meu mic e Cotizo As scrie cateva randuri despre Jacobs, dar intai as vrea sa le astern "pe hartie" ca sa aiba coerenta. Totusi, nu sunt singurul membru infoarena care e student acolo, asa ca poate ar fi utile mai multe pareri Oricum, cred ca ideea topicului nu este de a descoperi mai multe despre diverse universitati asa ca as vrea incotro se duce discutia pana la urma (offtopic: contrar asteptarilor, la Jacobs se bea multa bere Becks, nu cafea )

@Catalin, ma indoiesc ca va fi vreodata cineva care sa-ti spuna "cu ce am facut in facultate am reusit sa ma angajez la firma X si sa castig Y pe an". Cel mai probabil vei obtine un upper bound vag pt Y. Si oricum, nu e neaparat nevoie ca daca pentru o anumita persoana sa functioneze un plan de actiune, atunci sa mearga pentru toata lumea.

Tu spui ca nu vrei sa faci cercetare in informatica, daca esti ferm convins de asta probabil ca ar trebui sa cauti universitati unde se pune accentul pe Software Engineering. Si oricum, ca sa scrii "doar cod", ai dreptate, nu trebuie mai mult decat poli. Practic, nici la poli nu trebuie neaparat sa mergi: poti invata un limbaj de programare si cateva paradigme si modele si de unul singur. Acum, vei zice ca e nevoie de diploma, care practic in contextul asta devine un "brand". Daca esti in situatia asta, pune-ti intrebarea daca "brandul" de pe diploma ta vrei sa fie de Poli sau de Manchester si atunci vei sti unde sa mergi. 

[•devilkind]

insa ai evidentiat ideea aproape fixa de "ma duc la univ x ca e de top, in primele y"... nu e neaparat asa.

Nu la asta ma refeream. Nu vroiam sa zic ca daca e sa te duci in afara trebuie neaparat sa te duci la o facultate de top. Ma refeream ca e bine sa te duci la o facultate buna (asta nu inseamna neaparat sa fie in topul universitatilor sau ceva, ci pur si simplu sa se faca ce ai tu nevoie). In schimb mi se pare ca autorul postului vrea sa plece in afara numai din cauza ca a auzit el ca e mai bine, nu pentru ca ar fi gasit el acolo o facultate mai buna. Si sunt multi oameni care pleaca sa studieze in afara numai de dragul de a studia in afara ceea ce nu e bine.

[•Mira_rt]

Parerea mea, dupa multi ani de experienta de viata si munca in informatica :
Total de acord cu devilkind. Depinde ce iti doresti si ce astepti de la o facultate. Sa te duci sa studiezi in afara doar pt. ca asa e la moda si pt.ca unii te-ar considera un ratat daca ai ramane in tara nu mi se pare o motivatie OK.
Sunt argumente pro si contra pt. fiecare din optiunile “raman” si “plec”. Sunt situatii si situatii, iar notiunea de “bine” este una extrem de relativa, nu numai ca si continut, dar si privita in timp. Alegerea ar trebui facuta punand in balanta pentru fiecare din optiuni “binele” si “raul” in viziunea proprie, constient fiind ca nu exista numai “bine” sau numai “rau” niciunde pe planeta asta. In plus, totul evolueaza astazi extrem de rapid. Ca sa fii competitiv trebuie sa evoluezi in acelasi ritm, in nici un caz nu trebuie sa ramai la stadiul la care erai cand ai terminat facultatea.
Lucrurile difera foarte mult de la domeniu la domeniu. Informatica e in acest moment un caz fericit, in care iti poti gasi relativ usor un job decent, aici sau afara, in functie de competente, nu de ce scrie pe diploma. Asta e unul din motivele pt. care multi olimpici de informatica aleg sa studieze si eventual sa lucreze in tara. Nu e un secret pentru nimeni ca la Google si  Microsoft lucreaza multi programatori romani si ca foarte multi din acestia sunt absolventi de facultati romanesti. Deduc de aici fie ca facultatile romanesti de profil nu sunt asa rele cum cred unii, fie ca la firmele “adevarate” conteaza omul, nu diploma.
Altfel spus, daca esti un om normal (in Romania asta insemnand fara pile de familie sau de partid) si iti doresti sa te angajezi la o firma serioasa, diploma ar trebui sa conteze eventual doar pentru prima angajare. La peste 5 ani dupa ce ai terminat facultatea ar trebui sa conteze ce stii sa faci, ce ai facut pana atunci si daca ai reusit sa tii pasul cu evolutia domeniului in care lucrezi, nu ce scrie pe diploma. Daca in viata reala nu se intampla asa, inseamna ca ceva e in neregula cu managerul firmei respective si n-ar trebui sa-ti doresti sa lucrezi pentru cineva care pune mai mult pret pe o hartie decat pe un om. Asta pentru ca managerii firmelor cu adevarat bune sunt constienti ca orice facultate (de aici sau din afara) se poate absolvi in multe feluri, ca media de absolvire este ceva extrem de relativ, de multe ori irelevant, ca in majoritatea cazurilor ce inveti in orice facultate nu e suficient pentru ce e nevoie in viata reala, etc.
O facultate facuta in afara este indiscutabil o experienta de viata interesanta, pozitiva din multe puncte de vedere si frustranta din altele, dar orice diploma, oriunde ar fi ea obtinuta, nu garanteaza neconditionat succesul si multumirea sufleteasca pe termen mediu si lung, din pacate.

[•Cosmin]

Vroiam la un moment dat sa scriu un blog post mai detaliat pe tema asta, dar ia cam mult timp, asa ca voi scrie doar cateva idei scurte.
Eu am ajuns la Google facand universitatea in Cluj si am multi colegi care au venit la Google direct din tara, dar si care au facut facultati foarte bune aici.
Acum e destul de usor sa iti cauti in timpul facultatii internshipuri sau dupa facultate joburi in strainatate la companii ca Google, Microsoft sau Facebook. De exemplu in fiecare an sunt cel putin vreo 10 studenti romani care fac internshipuri in Mountain View sau in Zurich.
Deci daca vrei sa fi programator sunt ok ambele optiuni. Daca esti pasionat poti face scoala bine oriunde.
Avantajul facultatii in strainatate este ca se face cercetare mai bine si daca vrei sa devii cercetator in Romania nu prea merge. De asemenea la scolile de top sunt profesori mult mai pasionati si la curent cu evolutiile noi in domeniul lor (e oarecum normal pt ca sunt putine scoli de top ). Dezavantaje sunt ca initial cercul social pe care il ai e destul de mic si o sa iti ia o perioada sa te adaptezi pe cand in Romania ai si cercul social vechi si ti-e mai usor sa interactionezi cu alti romani. Lucru asta conteaza si o sa il simti in primele luni. Un articol foarte misto despre cultura americana pt studenti straini aici: http://everything2.com/title/Aspects+of+American+society+that+may+be+new+to+you Partea cea mai interesanta e la final si contine stagiile adaptarii unui student.
Alt dezavantaj e ca o sa o duci prost cu banii tot timpul facultatii pt ca puterea de cumparare din Romania e foarte mica.

Cand eram in facultate ma gandeam ca poate ar fi fost bine sa fac facultatea in strainatate, dar acum consider ca nu am pierdut mai multe decat am castigat facand-o mai aproape de prieteni si de familie.

As recomanda bucurestenilor sa o faca in strainatate si nu in Bucuresti pentru ca e bine dupa liceu sa te desprinzi de parinti si viata de camin e foarte misto oriunde.

[•popoiu.george]

E foarte interesant topic-ul, m-ar interesa niste pareri avizate despre Facultatea de Informatica din Iasi, deoarece sunt din zona.

Daca este cineva care a facut facultatea la Iasi sau are informatii de la alte persoane (fosti colegi, prieteni, etc.), l-as ruga sa ni le impartaseasca si noua. 

[•ucc_5]

-devilkind, vad ca nu prea ai inteles deloc bine; daca imi uram tara si vroiam sa plec, nici nu mai intrebam (defapt totusi nu pot spune ca o iubesc prea mult ca in majoritatea privintelor nici nu se apropie de tarile mai dezvoltate economic, dar nici nu mi se pare foarte rau); chiar nu vreau sa plec, de asta am intrebat daca se merita sau nu, ca sa stiu daca am un motiv destul de intemeiat sa plec.

-cosmin : multumesc pentru raspunsuri, ai dreptate in multe priviri; acu nu stiu ce sa zic ca ma pot angaja la google sau microsoft ca asta inseamna sa concurez cu cei mai buni informaticieni,olimpici internationalo din lume, ceea ce e totusi destul de greu, nu ma vad la un asemenea nivel, dar consider ca ai vrut sa spui ca indiferent de facultate daca sunt bun o sa ma pot angaja oriunde (desi probabil as avea mai multe sanse cu o facultate de top).

[•Cosmin]

Majoritatea angajatilor google, microsoft si asa mai departe, nu sunt olimpici internationali, dar probabil multi dintre ei erau printre cei mai buni de la ei din universitate. Sunt si aici exceptii, sunt cativa oameni care nici nu au terminat facultatea si fac treaba buna.

[•mpatrascu]

1) În străinătate există universități de toate rangurile și trebuie să conștientizați că există diferențe enorme între ele. Personal cred că Poli este mai bună decât cam orice universitate din U.S. din afara top 20-30. Asta nu arată neapărat cât de bună e Poli, ci cât de mare este gapul între universitățile de top și restul.

2) Având în vedere punctul 1, nu cred că merită să pleci în străinătate decât într-un loc de top. Dacă te gâdești pragmatic la viitor, cred că se menține recomandarea -- când vei vrea să te angajezi după ce ai terminat Poli, ți se va acorda prezumpția de inteligență (poate e cel mai bun din România, dar a stat la el în țară din diverse motive...). Dar dacă ai terminat universitatea X de pe locul 100 ești etichetat ca mediocru din start.

3) Pt angajare, e necesar să fii bun, dar nu e neapărat suficient. Chiar credeți că se poate compara părerea pe care și-o dezvoltă 2-3 oameni după câteva ore de interviu, cu informația pe care anagajatorul o poate obține din foaia matricolă care reflectă 4 ani la MIT? Normal că oricine va avea încredere mai multă în tipul care a terminat bine la MIT, și îi va da jobul mai de sus, oricât de genial ai părea tu la interviu.

4) Presupun că nu s-a schimbat prea mult situația în România de când am fost eu în liceu, deci probabil elevii încă termină liceul frustrați pe viață și antrenați într-o cultură mult prea comercială. Așa că e normal dacă la acest moment nu îți dorești decât să devii un simplu programator, cât mai repede. Dar peste 10 ani, când o să ai și mașină și apartament și bani să te plimbi pe unde vrei, ce-o să mai vrei? Recomand să nu vă faceți prea multe planuri bazate pe prezumpția că nu veți dori niciodată o carieră interesantă. Dacă tot porniți dintr-o postură de lideri (ca olimpici, sunteți mult deasupra studenților medii de la informatică), e bine să v-o păstrați. O să vă bucurați mult de poziția asta mai târziu.

5) Despre poveștile cu nivelul scăzut la facultățile din străinătate... Realitatea este că dacă te bate dumnezeu și iei Fizică I la MIT, o să vezi cum le ia o oră să definească arctangenta. Dar asta nu spune nimic despre nivelul facultății -- în loc de cursul ăla poți să iei și cursuri de doctorat care prezintă descoperiri din ultimul an. Motivul principal pt a merge la MIT e nivelul celor mai buni 10%, nu nivelul celor mai slabi 10%.

6) E normal să vă întrebați "ce naiba pot să învețe ăia la facultățile de top?" Probabil că dacă nu treci printr-o astfel de facultate, nu vei înţelege niciodată ce puteai obţine. Ce înveţi din facultățile de top nu e pur și simplu mai multă materie -- cursurile ălea sunt și pe net, deci le poți învăța și stând acasă. Partea importantă e antrenamentul pe care ţi-l faci stând acolo în fiecare zi, motivaţia pe care o capeţi când eşti aproape de alţi oameni super-inteligenţi, şi alte chestii d-ăştea.

Dacă vrei să înveţi materie, MIT e ultimul loc din lume unde să mergi. La cursul de baze de date, în prima oră proful a zis ceva de genul "Multe baze de date comerciale folosesc un limbaj numit SQL. Găsiţi şi voi ceva documentaţie de pe net şi învăţaţi-l pt data viitoare." E la fel la toate cursurile: se studiază principii, nu detalii. Când se duce lumea la job, probabil nici nu ştie să programeze într-un limbaj comercial*, dar nu asta contează -- ştiu să înveţe repede. (*Nu e glumă; până acum vreo 2 ani programarea se preda într-o variantă de LISP.)

[•rgrig]

1. UCD Dublin e diferita de Electronica din Poli Bucuresti dar nu se poate spune ca e mai buna sau ca studentii sunt mai buni. Diferentele sunt de stil de predare (slide-uri in loc de tabla), feedback (studentii trebuie sa spuna ce parere au despre curs), competitie (note 'secrete'; doamne pazeste sa ordonezi studentii dupa note ca ii afectezi la psihic), suport material (internet gratis pt toti studentii), administratie (e o placere, nu un chin, sa mergi la secretara). Profesori buni si prosti in ambele locuri. (Poveste: Un prof de la UCD care preda cursul de algoritmi "definea" O(f(n)) spunand ca "ignoram constantele" si "suntem independenti de procesor." Nu zic ca nu-i asa, da' nu prea suna a definitie...) Cat despre studenti, mie mi se par mai prosti la UCD, dar s-ar putea sa fie din cauza ca la Poli interactionam cu prietenii mei (care erau toti buni sau cel putin OK) pe cand la UCD a trebuit sa interactionez cu o serie intreaga.

2. Pentru nivel postgraduate mergeti in afara. Sunt probabil cativa in Romania care fac lucruri interesante in cercetare, dar eu nu i-am intalnit.

[•rgrig]

Chiar credeți că se poate compara părerea pe care și-o dezvoltă 2-3 oameni după câteva ore de interviu, cu informația pe care anagajatorul o poate obține din foaia matricolă care reflectă 4 ani la MIT?

Fii atent ca le compar, deci se poate

Diploma de la MIT arata ca persoana e desteapta. Interviul arata daca e introvert sau extrovert, daca se spala, daca e arogant, etc. Depinzand de post, o caracteristica de personalitate, care nu este reflectata de diploma de la MIT, ar putea fi mai importanta decat abilitatile tehnice. Mai ales in companiile mici, unde nu prea e loc sa te muti pana iti gasesti prieteni (sau macar oameni care te suporta), conteaza si cat de placut esti ca persoana.

Asta pe de-o parte. Pe de alta parte, in Poli am avut multi colegi care luau note mari fara sa stie prea multe. Asadar, trebuie remarcat ca nu poti substitui prea multe lucruri in loc de MIT in intrebarea ta.


PS: Apropo de note, daca e cineva curios, am scris de curand o poveste mai lunga:
  http://rgrig.wordpress.com/2010/01/27/note/
Mi-ar placea sa stiu ce credeti voi.

[•Cosmin]

Nici eu nu sunt de acord cu ce zice Mihai despre foaia matricola versus interviuri. In unele companii dai interviuri exact cu oamenii cu care vei lucra, deci parerea ce si-o formeaza ei e destul de importanta .

Nu e neaparat corelat faptul ca omul a facut facultatea la MIT si are note mari cu faptul ca e un programator bun. Pasiunea pentru programare te face sa te imbunatatesti si sa inveti in fiecare zi si asta e mult mai important decat  facultatea care o faci. Am avut de facut interviuri la Google si am prins mai multi oameni de la MIT cu note decente si erau si buni si rai intre ei, si de asemenea am prins si de la universitati necunoscute oameni foarte tari. Probabil faptul ca ai MIT in cv te ajuta sa fi chemat la interviu mai usor, dar daca faci prost la interviuri faptul ca ai o universitate sau alta in cv nu schimba nimic.

[•mugurelionut]

O sa indraznesc sa-mi arunc si eu o parere asupra acestui subiect, desi e probabil dintr-o perspectiva care nu o sa-l interesze prea tare pe autorul topic-ului.

Experienta mea referitoare la universitati din tara -vs- universitati din afara este destul de restransa, si se reduce la urmatoarele: 1) in tara am absolvit fac. de automatica & calculatoare, din poli (bucuresti), apoi am facut tot acolo masteratul si doctoratul ; acum sunt asistent in cadrul acestei facultati si stiu cum merg lucrurile si "dinauntru" - adica am atat perspectiva studentului, cat si cea a cadrului didactic ; 2) pe perioada doctoratului am fost la vreo 3 stagii de cercetare la Univ. Tehnica din Delft (in Olanda), care au durat fiecare 2-3 saptamani (TU Delft este o universitate foarte tare in domeniul sistemelor distribuite, in special a sistemelor peer-to-peer) - aici am interactionat cu oameni care se ocupa toata ziua (aproape) de cercetare - doctoranzi, post-docs, assistant professors (cu profesori de grad mai ridicat am inetractionat mai rar).

Asadar, experienta mea este relevanta, mai degraba, doar in cazul in care, dupa absolvirea facultatii, te-ar interesa sa faci research si nu sa te angajezi in industrie. La TU Delft, in grupul cu care am colaborat, aproape toti lucrau cel putin 8 ore pe zi in cadrul a diverse proiecte de cercetare. Aveau intalniri periodice, discutau idei, rezultate, chiar si articole publicate recent in conferinte de top. Mediul este excelent pentru a face research in domeniile de interes ale acelui grup (sisteme p2p in special). De asemenea, aproape toti doctoranzii / post-doc-ii absolvisera universitati din afara Olandei (Rusia, China, India, Brazilia, Italia, etc.). O parte din ei trebuiau si sa tina ore (cursuri, seminarii, laboratoare) cateva ore pe saptamana. Insa faceau acest lucru doar pentru ca trebuia, si nu pentru ca aveau vreo pasiune pentru a preda - ceea ce ii interesa pe toti era partea de research. De asemenea, ideea de baza in partea de predare era ca studentii sa ramana cu cateva principii fundamentale de la fiecare curs (aceste principii erau explicate atat teoretic, cat si practic, prin intermediul unor exercitii/experimente/implementari, etc.)

In Romania se misca si aici lucrurile in domeniul cercetarii. Se colaboreaza mai mult cu universitati din afara (proiecte internationale cu mai multi parteneri) si invatam si noi de la ceilalti [ deoarece universitatile din afara au o experienta mult mai bogata in ceea ce priveste producerea de rezultate care sa poata fi publicate la conferinte sau in reviste de top ]. Numarul de ore de predare care trebuie tinute in Romania este, insa, mai mare decat la universitatile din afara, ceea ce reduce timpul dedicat cercetarii.

Ca sa nu divaghez prea mult si sa ma incadrez in subiect, parerea mea este ca, d.p.d.v. strict al cunostintelor, nu inveti mai mult la universitati din afara decat la universitati din Romania (exista chiar situatia inversa ; unele cursuri care se predau in poli studentilor de anii 1-4 sunt predate la master la alte universitati). Tot parerea mea este ca, daca dupa absolvirea facultatii te intereseaza sa faci si un doctorat (deci sa apuci o directie de cercetare), atunci nu esti dezavantajat daca faci universitatea in tara -- dar ar fi bine sa obtii note mari, deoarece o sa conteze (notele arata, printre altele, ca esti dispus sa faci ceea ce este necesar, nu doar ceea ce ai tu chef ; de asemenea, sunt folosite si pentru a estima in primii cati % esti din promotia ta - aceasta fiind o metrica care se ia in considerare ; de asemenea, vei avea nevoie de scrisori de recomandare din partea profesorilor din universitate, iar daca nu ai note bune - macar la cursurile lor - acestia nu o sa-ti scrie). Avantajul unei universitati din afara in acest caz este ca poti colabora cu un grup de cercetare puternic inca din timpul studentiei (colaborarea cu studentii pe teme de cercetare este mai redusa in Romania ; eu lucrez cu studenti pe niste subiecte interesante, insa abia cand acestia ajung in ultimul an si trebuie sa-si realizeze proiectul de licenta).

In ceea ce priveste angajarea in industrie, dupa cum am spus deja, nu consider ca ai fi dezavantajat din punctul de vedere strict al cunostintelor dobandite in cazul in care ai urma o universitate in tara. S-ar putea, insa, asa cum s-a mai mentionat deja, ca daca ai absolvit o universitate de top din afara (de ex., MIT), aceasta sa iti ofere un avantaj, macar in cazul in care ar trebui sa aleaga intre tine si cineva care nu s-a dovedit mult mai bun decat tine in urma interviurilor.

[•rgrig]

Mugurel, poti sa pui niste linkuri la proiecte de cercetare in care e implicata si Romania?

Eu sunt doar curios, dar pentru cei care vor sa aleaga intre cercetare in Romania si cercetare in afara este (cred eu) chiar util.
Incep eu:
1. COST http://www.cost-ic0701.org/Participants http://www.cost.esf.org/

PS: Pentru a va face o idee asupra a ce se face intr-un proiect recomand sa incercati si asta: luati numele din lista de participanti si cautati-le pe google scholar.

[•sciobaca]

Eu am ramas in tara imediat dupa liceu dintr-un motiv cat se poate de simplu: ma cam saturasem sa calatoresc Dupa doi ani la Iasi mi-am revenit si am mers un an ca exchange student la Konstanz. Dupa ce am terminat FII am mers la ENS Cachan la master/doctorat.

La Iasi e ok, unii profi sunt buni. Se facea foarte putina cercetare (probabil din lipsa de timp, dar nici cultura nu incurajeaza). Nici un prof nu prea m-a bagat in seama in primii doi ani, desi mi-ar fi placut sa fac ceva cercetare. Din perspectiva pe care o am acum, ar fi trebuit sa fiu mai insistent pe aceasta tema.

In anul in care am fost la Konstanz a inceput sa-mi placa f. mult teoria. Nivelul studentilor la info era clar inferior celor mai buni din Iasi (notele erau pe masura, nu prea lua multa lume nota minima); in schimb profii faceau cercetare relativ serioasa si implicau studentii in proiectele lor. A fost fain dpdv stiintific. Am lucrat (i.e. am implementat niste algo din niste articole) cu un prof la cateva parti din ceea ce azi se cheama KNIME (www.knime.org).

La Paris am intrat direct in anul 2 de master (http://www.mpri.master.univ-paris7.fr/) si mi-a placut f. mult. Masterul asta trece drept cel mai bun din Franta si multi zic din Europa. Intr-adevar profii care predau sunt cercetatori de top pe domeniul lor si se intampla cateodata ca intr-un examen sa se ceara sa se demonstreze un rezultat publicat recent. In semestrul doi am facut un stagiu de cercetare cool.

In Statele Unite nu stiu cum e; dar din cate aud/inteleg nivelul e inca si mai ridicat ca aici. Deci dupa parerea/experienta mea SUA > Franta > Germania > Romania dpdv stiintific, comparatia fiind intre cele mai bune universitati din tarile respective, nu intre medii. Pe de alta parte, cu potentialul declin economic al SUA, se prea poate ca lucrurile sa se echilibreze.

Dpdv material, cred ca SUA iar se distanteaza clar: salarii mari si preturi mici. Din punct de vedere cultural, Franta e mai apropiata de Romania; e mai usor sa te "integrezi". Din punct de vedere a calitatii vietii, Franta si Germania sunt in frunte. Cu 25 de zile lucratoare pe an concediu minim (Franta) fata de 15 (SUA) si cu o cultura de 7 ore pe zi lucru/pauza de pranz/o gramada de sarbatori legale fata de o cultura de cat mai mult lucru/fast food, Franta iese in fata SUA in ceea ce priveste timpul liber . Din punct de vedere al distantei fata de tara, sa faci cele 10 ore peste Atlantic nu e o experienta placuta (poate te obisnuiesti?). De asemenea luatul vizei de SUA poate fi o experienta extrem de neplacuta. Bullshitul cu securitatea pe aeroporturi de asemenea.

Concluzia e ca e greu sa faci un compromis satisfacator. Eu sper sa ma intorc dupa doctorat in tara, unde au inceput sa se mai miste lucrurile in "directia cea buna". Cred ca o sa fie super distractiv sa mi se recunoasca diploma, sa obtin o pozitie de prof, etc.

Sfatul meu: mergeti afara la studii (cel putin ca exchange student), dar pastrati legatura cu Romania.

[•vivi]

M-a rugat Cosmin să particip și eu la thread-ul ăsta, iată-mă-s.

Ca și context, am terminat facultatea în România la Calculatoare Poli București și de 4 ani lucrez ca programator la Google unde tot interacționez cu oameni din toate categoriile.

Alții au acoperit destul de bine diferența de pregătire între facultățile din România și cele din afară, aici nu am de adăugat decât faptul că, probabil mai ales datorită olimpiadelor, eu nu mă simt mai puțin pregătit decât oameni care au terminat MIT sau alte facultăți de top. Dacă le punem pe hârtie și dăm un test ei probabil că ar face mai bine decât mine, dar practic în toți ăștia patru ani și jumătate eu simt că a contat mai mult inteligența, personalitetea și claritatea în gândire a fiecăruia decât pregătirea din facultate.

Probabil depinde de ce anume faci, eu am lucrat și lucrez pe frontent stuff.

O diferență despre care a vorbit un pic Cosmin dar care mi se pare că este ignorată este felul în care persoanele se maturizează în facultate.

Facultatea este perioada din viață care te schimbă cel mai mult. Asta e perioada în care ți se cristalizează personalitatea, îți faci prieteni, înveți să te raportezi la lumea reală.

Deși este greu de generalizat, mi se pare că facultatea în străinătate de învață să fii independent, te pune mult la muncă, schimbi colegii de la un curs la altul și probabil că faci internship-uri în fiecare vară. Prieteniile le legi cu colegii de dormitor și nu cu colegii de facultate. Mi se pare că dezvoltă un fel de oameni distanți, obișnuiți să fie singuri și să nu depindă de alții.

Felul prieteniilor dezvoltate este diferit. Oamenii se așteaptă ca atunci când termină facultatea să se împrăștie în toate colțurile lumii.

Facultatea din România... dezvoltă prietenii românești. În țară am fost cu prietenii la munte, la mare, la Sighișoara, am bătut câmpii, am copiat împreună... dar mai ales am petrecut ani de zile cu aceeași oameni și am trecut mereu prin drame comune care, cred eu, ne-a unit într-un fel anume.

Mie asta mi-a plăcut mult. Uitându-mă în urmă mi se pare un lucru bun că bună parte din facultate am putut să umblu hai hui, să nu simt presiunea de a face un internship în fiecare vară, să nu trebuiască să fac prea multe teme și să am timp pentru proiectele mele personale.

Până la urmă, o dată ce ai făcut o alegere, o să fie bine either way. Nu știu pe nimeni care să fi regretat orice ar fi făcut. Indiferent ce decizie ai lua, mergi cu ea și o să fie bine. Regretele sunt singurele care te împiedică să profiți la maxim și să te bucuri de orice anume ai ales.

Vivi.

[•cata00]

Oooh, oooh, e loc de dat cu părerea? Hop și eu! Am să compar Facultatea de Automatică din UPB cu sistemul universitar din SUA (eu unul am fost la MIT), pentru că sunt cazurile particulare cunoscute mie.

Ca să încep cu concluzia și să nu plictisesc pe nimeni, mai întâi aplicați la universități și pe urmă vedeți voi. Dacă MIT sau Stanford sau altele de talia lor vă acceptă, vă duceți; ar fi nebunie să aveți oferta de la MIT sau Stanford în mână și să nu vă duceți. Știu că la 18 ani lucrurile se văd altfel, dar Cătălin de 31 de ani îi este recunoscător lui Cătălin de 20 de ani că a făcut alegerea asta. Dacă primiți oferte de la școli mai apropiate de nivelul alor noastre, atunci intervin și toți ceilalți factori mai mult sau mai puțin subiectivi.

Și eu sunt de acord că nu e bine să pleci numai ca să poți spune „am făcut facultatea în străinătate”. Automatica este în primul rând bine văzută în afară și în al doilea rând chiar se compară cu multe universități americane, cu excepția celor de top. Acum, ar fi grozav să putem cuantifica aceste afirmații, dar una din problemele Politehnicii este că sunt puține statistici disponibile. Nici datele despre universități din SUA nu sunt chiar publice, dar, dacă dai câteva zeci de dolari, poți vedea statistici ca rata de angajare în primul an după absolvire sau salariul mediu după absolvire sau procentul care continuă cu un doctorat. Nu știu cum se colectează datele astea, dar se colectează. Despre Poli (și din păcate despre multe alte aspecte) românii își cam fac impresii bazate pe două-trei data points, vreun prieten sau rudă sau cunoștință.

Ca metodă de studiu, diferența care mie mi se pare uriașă între MIT și Automatică este conectarea permanentă la lumea academică, exact cum a spus și Mihai. Mai toți automatiștii pe care îi știu, chiar și cei mai eminenți, au terminat Automatica pe principiul minimei rezistențe. Poți să termini facultatea cu 10 pe linie și să nu fi înțeles ce înseamnă să înveți și cât de important este să-ți antrenezi capul dacă ți l-a dat Dumnezeu. La MIT însă, unde numărul teoretic necesar de cursuri era 4 pe semestru, nu știu pe nimeni dintre români care să nu fi luat 5 și uneori 6 cursuri, plus vreun sport pe lângă, pentru că îți dădeai seama că vrei să absolvi în N ani, dar în același timp ți se ofereau atâtea lucruri de învățat și nu voiai să renunți la niciunul. Acolo descoperi că biblioteca este un loc unde mergi de plăcere, nu doar o dată pe semestru cu turma ca să-ți iei manualele. Acolo profesorii sunt prea integri ca să-ți ofere un punct în plus la examen dacă tu le tehnoredactezi 10 pagini din noul lor manual. Acolo seminaristul nu te lasă să copiezi pentru că tocmai s-a certat cu proful (da, mi s-a întâmplat mie). Acolo există propriu-zis o ofertă de cursuri și un sistem pe credite: au ei grijă să iei și N cursuri care nu au legătură directă cu specializarea ta, dar poți alege aceste cursuri dintr-o ofertă de zeci sau sute. Nu-ți place electrotehnica? Nici o problemă, ia algoritmi de aproximație în loc. Nu-ți place fizica? Ia niște probabilități. Cel mai mic curs la care am fost a avut șapte studenți și toți șapte voiam să fim acolo.

Încercați să nu lăsați teama de necunoscut să fie un factor în decizia voastră. Facultatea vine la o vârstă palpitantă, să spunem cam între 19 și 25 de ani. Dacă nici atunci nu sunteți pregătiți să plecați în lume cu două valize, atunci pregătiți-vă pentru un rest al vieții foarte plicticos. Nu uitați că nimic nu este ireversibil. Puteți oricând să vă întoarceți în România, să luați credit pentru ce cursuri ați luat, și să continuați la o facultate românească.

Teoretic, nu există nici o poartă în industrie pe care să o deschidă MIT-ul și care să fie ermetic închisă pentru un automatist (însă în cercetare, lucrurile stau altfel -- Mihai ne poate spune mai bine dacă poți ajunge să lucrezi la PARC sau la AT&T Labs cu o diplomă sau cu un doctorat din România). Practic, apar diverse complicații mondene, în special necesitatea unei vize de lucru, care pentru SUA poate întârzia procesul cu până la un an. O viză de student, continuată apoi cu o viză de lucru, este un drum mai umblat („streamlined” este cuvântul pe care îl caut).

Aspectul financiar este cam așa: munca la o companie străină este pe bani mai mulți, dar se corelează și cu nivelul de prețuri al locului. În San Francisco dădeam cam o treime din salariul net pe chirie, de exemplu. Oricum, viața este decentă, pentru că nici plin de bani nu ești, dar nici timp să cheltui nu prea ai Am trăit doi oameni cu un salariu vreme de câțiva ani și nu ne-am refuzat vreodată o vacanță sau o masă la restaurant, dar nici n-am condus un Porsche.

Gata, mă opresc din scris, că cineva trebuie să mai și muncească în țara asta.

[•mpatrascu]

Revin cu câteva clarificări... Asta cu cât contează diploma la interviu mi se pare bias statistic. Dacă cineva te-a chemat fizic la interviu, ai trecut de stadiul unde contează diploma. În schimb nu te cheamă nimeni să-ţi zică "Vezi tu, pari cam la fel de bun cu ăla de la Stanford, dar noi avem mai multă încredere în ăla totuşi... Mersi c-ai venit pe la noi ca să-ţi explicăm asta." Încă un bias statistic: locurile unde aplici. Dacă ai făcut Master la MIT ştii (de la prieteni, din anunţuri, de la adviser) de un anumit set de locuri. Dacă ai terminat Poli, ştii de un alt set. Aproape sigur, lista de la Poli nu cuprinde locuri care nu angajează decât oameni cu master sau phd la universităţi top 10. Deci nu e ca şi cum o să simţi vreodată că diploma contează

Dar dacă tot am zis asta, să adaug că în universitățile de top din US sunt oameni de toate calibrele. Imaginați-vă ce înseamnă să fii Admissions Officer la MIT. Primești aplicații de la primii 2-3 oameni din toate liceele din State (mult mai mulți decât poți accepta). Pe care îi iei? Toți au recomandări de la directorul liceului unde scrie că sunt un pic mai deștepți ca Einstein (nu de alta, dar liceele sunt în competiție, și pun un panou mare la intrare cu placement: în ultimii 10 ani, am băgat 3 elevi la Harvard, 2 la MIT...). Spre exemplu, anul trecut zicea MIT că 42% din cei admiși au fost primii la ei în liceu. În condițiile ăștea, vă dați seama că procesul de admitere e foarte aleator.

Legat de timpul liber, în State e foarte puţin în undergrad (lucrezi pe rupte în timpul anului, iar vara te duci să te relaxezi la vreun internship). Dar în PhD mi s-a părut mult mai mult ca în Europa. În Europa PhDs chiar au un regim semiformal: studenţii au zile de "vacanţă", şi îşi ascultă adviserul, care e un fel de şef. În State, scopul unui prof este să "producă" phd students care vor fi angajaţi în locuri supertari. Ori chestia asta nu se poate obţine decât dacă încurajezi studenţii tăi să fie cât mai independenţi. În timpul doctoratului avem un cerc mare de prieteni cu care colindam pe unde vroiam și când vroiam. Într-un an am reușit să fiu "noresident for tax purposes" la Massachusetts, care înseamnă că am stat fizic în stat mai puțin de 180 zile/an

În fine, legat de ce zice Vivi cu prietenii de facultate. Eu n-am stat decât 1 an în România la facultate, dar mi s-a părut mult mai antisocial. Lumea nu prea venea la curs, mulți erau angajați sau la 2 facultăți -- pe scurt, nici nu prea știam cu cine sunt coleg. (Tu stăteai în cămin, unde probabil întâlneai lumea mai direct.) În State, undergrazii chiar sunt destul de sociali, în timpul ăla liber cât există. Gândește-te că nu poți să mergi la un bar să bei (majoritatea au sub 21), deci te întâlnești tot căminul în barul improvizat de la etajul 2

[Tiberiu Florea]

Cuvantul meu nu are greutatea unora dintre cei care au dat sfaturi mai sus, dar imi voi exprima si eu parerea pe scurt. Prima oara in viata, mi-am dorit sa intru la facultate in America in clasa a 9-a, atunci cand am auzit ca "americanii racoleaza olimpicii". Fara sa am habar despre ce vreau sa fac in viata sau despre cum e, de fapt, America, mi s-a parut pur si simplu interesant sa ma proiectez acolo cu gandul. Cred ca de asta m-am apucat de olimpiade, desi sa ajung vreodata la o facultate buna din afara (sau la vreun concurs international) mi s-a parut multa vreme (pana prin clasa a 11-a) ceva irealizabil. Din pacate am ramas chitit pe ideea ca un aur la IOI precede logic aplicatiile, asa ca n-am facut ce trebuia la timp, dar am intrat pana la urma la Brown University cu un dosar in care n-am insistat pe olimpiade (desi sunt sigur ca au contat, si ca internshipul la Microsoft pe care l-am primit in urma unei finale ACM a fost poate chiar decisiv).

Se presupune ca in liceu copiii ar trebui sa se gandeasca la o meserie, si sa traga niste concluzii despre "life, the universe, and everything". Eu unul n-am facut asta cand aveam 15-18 ani pentru ca mi-am ocupat majoritatea timpului "bagand mare". Din cauza asta am vrut sa ajung intr-un loc in care ai posibilitatea sa incerci lucruri diferite, sa faci alegeri, si sa eviti un traseu predeterminat, si acesta e sistemul pe baza caruia functioneaza majoritatea universitatilor americane. Mi-am dorit si sa cunosc oameni talentati, care vor realiza ceva in viata, din afara domeniului pe care il cunosteam (macar cat de cat). Multe din aceste scopuri le-am atins si incerc sa le ating in continuare... M-am remarcat in domenii care ma interesau, dar in care nu aveam experienta. Am invatat lucruri care mi se pareau interesante fara sa stiu precis unde o sa ma duca, si am cunoscut oameni inteligenti, cu ajutorul carora m-am dezvoltat din punct de vedere uman. Poate ca multe din lucrurile astea se pot obtine si altfel decat facand o facultate, dar nu stiu cat de des se intampla.

Facultatea in America e o experienta plina de pericole. In cel mai rau caz te imparti in o suta de lucruri diferite si nu faci niciunul bine, si te intorci in Romania de nevoie, plangandu-ti de mila. In cel mai bun caz te alegi atat cu ceva educatie (in sensul general al cuvantului, in care poti discuta despre literatura, istorie, arta, stiinta, s.a.m.d.), cat si cu un inceput promitator de cariera. Daca va intrebati ce va iese daca plecati in America, raspunsul e ca depinde de voi. Poti termina facultatea ca pe Universitatea Romano-Americana, ca pe Automatica, ca pe Facultatea de Chimie, sau ca pe o combinatie a tuturor lucrurilor pe care ti-ai fi dorit sa le inveti. Ai mult mai multa libertate decat in Romania, si - oricat de obosit ar fi cliseul - responsabilitate pe masura.

Se poate sa ajungi la o facultate de aici si sa-ti dai seama ca in domeniul care te pasioneaza nu se face cercetare la nivelul la care ti-ai dori. Se poate sa disperi pentru ca nu stii ce cursuri sa alegi, si cum sa potrivesti lucrurile ca sa iasa cat mai bine. Se poate, pur si simplu, sa esuezi si sa nu te alegi cu nimic (decat, eventual, cu datorii). Pot sa-mi imaginez o infinitate de potentiale rezultate placute si neplacute. Ai de facut o multime de trade-off-uri (intre viata academica si viata sociala, intre recompensele spirituale si recompensele materiale, intre timp pentru a explora si timp petrecut in tara, alaturi de cei dragi). Fac si ele parte din procesul de maturizare, si toti cei care isi asuma riscurile ca sa isi atinga telurile vor lua, pana la urma, cunostinta de ele. Daca va tenteaza si va simtiti in stare, take the plunge. Daca nu, nu.

Personal nu cunosc prea multa lume aici care sa regrete decizia luata. Asta nu inseamna ca ar trebui sa le urmati exemplul, sau ca ar trebui sa asteptati sfaturi salvatoare. In loc sa va intrebati daca ar fi bine sa plecati din tara sau nu, aflati cat mai precis care e situatia in locul pe care ati pus ochii. Ce cursuri se predau, cat de buni sunt profesorii, cate cursuri pe care nu le vreti va vor obliga sa luati, daca v-ar placea sa traiti 4 ani in zona in care e campusul, ce firme recruteaza studenti de acolo, care e cultura locului (Blackberry-uri sau bermude?), si asa mai departe. Daca suna mai tentat ca Bucuresti, Iasi, Cluj, si celelalte optiuni, bagati mare. N-am PhD-uri sau milioane sa-mi intareasca spusele, dar o parere-n plus nu poate sa strice. Succes tuturor!