Acum 10 ani am publicat un manual de Programarea calculatoarelor electronice (la Teora, dupa programa de atunci de clasa a X-a). Am scris atunci un epilog la acel manual, pe care editorii nu l-au inclus. Probabil considerau ca e nepotrivit. Le-am inteles decizia.

Stimati colegi,
 
Acum 10 ani am publicat un manual de Programarea calculatoarelor electronice (la Teora, dupa programa de atunci de clasa a X-a). Am scris atunci un epilog la acel manual, pe care editorii nu l-au inclus. Probabil considerau ca e nepotrivit. Le-am inteles decizia.

Editura InfoData din Cluj doreste sa republice acest manual al meu. Cartea se va numi "Tehnici de programare si structuri dinamice de date". Doresc (in numele meu personal, ca si al colaboratorului meu, editorul) sa va cer sfatul in privinta daca ar fi bine sau nu ca acest epilog sa fie inclus in carte.
Multumesc!

*Bogdan Patrut*
 
 
 

Bogdan Patrut

h3. Epilog

Epilog

Ne punem intrebarea, la finalul acestei carti: este utila o asemenea carte? Si daca da (sau daca nu), ne intrebam si de ce.

Cartea pe care o aveti in maini este un manual de Programarea calculatoarelor. Un manual se adreseaza unui grup oarecum restrans de cititori, prin insasi denumirea sa de manual. Aici, manualul se adreseaza elevilor de liceu (clasa a X-a) si profesorilor sai, care studiaza la clasele de informatica. Astfel de clase exista (si existau) in liceele de informatica, dar exista si in acele licee teoretice sau chiar industriale, economice si au aparut mai ales dupa Revolutie, din dorinta conducerilor liceelor de a atrage elevi buni in clasa a IX-a.

            Ne punem întrebarea, la finalul acestei cărţi: este utilă o asemenea carte? Şi dacă da (sau dacă nu), ne întrebăm şi de ce.

Cat de pregatiti au fost acesti elevi pentru viitorul lor dialog cu calculatorul e greu de stabilit. Cat de bine pregatiti pentru profesia pe care o vor urma la finele liceului, daca ea va fi in domeniul informaticii sau va avea in vreun fel sau altul tangenta cu informatica si calculatorul, vom vedea peste cativa ani.

            Cartea pe care o aveţi în mâini este un manual de Programarea calculatoarelor. Un manual se adresează unui grup oarecum restrâns de cititori, prin însăşi denumirea sa de manual. Aici, manualul se adresează elevilor de liceu (clasa a X-a) şi profesorilor săi, care studiază la clasele de informatică. Astfel de clase există (şi existau) în liceele de informatică, dar există şi în acele licee teoretice sau chiar industriale, economice şi au apărut mai ales după Revoluţie, din dorinţa conducerilor liceelor de a atrage elevi buni în clasa a IX-a.

Din experienta ultimilor ani de invatamant preuniversitar informatic se pot trage mai multe concluzii.

            Cât de pregătiţi au fost aceşti elevi pentru viitorul lor dialog cu calculatorul e greu de stabilit. Cât de bine pregătiţi pentru profesia pe care o vor urma la finele liceului, dacă ea va fi in domeniul informaticii sau va avea în vreun fel sau altul tangenţă cu informatica şi calculatorul, vom vedea peste câţiva ani.

In primul rand, se observa ca foarte multi elevi doresc sa urmeze profilul informatica, chiar daca unii dintre ei nu au vazut sau nu au folosit vreodata un calculator.

            Din experienţa ultimilor ani de învăţământ preuniversitar informatic se pot trage mai multe concluzii.

Sunt multi altii care au avut posibilitatea de a folosi un calculator personal, fie la ei acasa, fie la serviciul unuia dintre parinti, fie chiar in scoala generala sau pe la vreun cerc de copii. Dar cati dintre acestia au trecut de stadiul de a vedea in calculator o simpla jucarie, poate cea mai scumpa jucarie? Putini. Dintre acestia, si mai putini au incercat sa utilizeze calculatorul, in sensul de a opera cu diferite programe utilitare, cu Windows, cu programe de grafica sau editoare de texte.

            În primul rând, se observă că foarte mulţi elevi doresc să urmeze profilul informatică, chiar dacă unii dintre ei nu au văzut sau nu au folosit vreodată un calculator.

Acestia din urma ne bucura, deoarece ei sosesc in clasa a IX-a cu un bagaj de cunostinte si o experienta in folosirea calculatoarelor. Desi au fost acumulate dezorganizat, haotic (ceea ce presupune existenta unor mari lacune in cultura lor informatica), cunostintele pe care le au micii viitori informaticieni din clasele a IX-a le sunt de mare folos. Dar diferenta intre acestia si cei ce nu au folosit pana atunci un calculator devine repede nesemnificativa, chiar pe parcursul primului trimestru de liceu. Evident, a lucra cu un calculator nu e mare filosofie, iar copiii, care nu au atata teama, atata neincredere, ca adultii, ci dimpotriva sunt mult mai inventivi, mai curiosi sau mai increzatori, invata repede sa faca cine stie ce minuni cu un calculator electronic.

            Sunt mulţi alţii care au avut posibilitatea de a folosi un calculator personal, fie la ei acasă, fie la serviciul unuia dintre părinţi, fie chiar în şcoala generală sau pe la vreun cerc de copii. Dar câţi dintre aceştia au trecut de stadiul de a vedea în calculator o simplă jucărie, poate cea mai scumpă jucărie? Puţini. Dintre aceştia, şi mai puţini au încercat să utilizeze calculatorul, în sensul de a opera cu diferite programe utilitare, cu Windows, cu programe de grafică sau editoare de texte.

Multi copii vin la profilul informatica, crezand ca se vor juca la calculatoare. Pur si simplu! Altii viseaza ca vor explora o lume fascinanta nebanuita, ca in serialele stiintifico-fantastice, iar altii cred ca vor explora Internetul toata ziua.

            Aceştia din urmă ne bucură, deoarece ei sosesc în clasa a IX-a cu un bagaj de cunoştinţe şi o experienţă în folosirea calculatoarelor. Deşi au fost acumulate dezorganizat, haotic (ceea ce presupune existenţa unor mari lacune în cultura lor informatică), cunoştinţele pe care le au micii viitori informaticieni din clasele a IX-a le sunt de mare folos. Dar diferenţa între aceştia şi cei ce nu au folosit până atunci un calculator devine repede nesemnificativă, chiar pe parcursul primului trimestru de liceu. Evident, a lucra cu un calculator nu e mare filosofie, iar copiii, care nu au atâta teamă, atâta neîncredere, ca adulţii, ci dimpotrivă sunt mult mai inventivi, mai curioşi sau mai încrezători, învaţă repede să facă cine ştie ce minuni cu un calculator electronic.

Si scoala incepe. Vine profesorul de informatica si incepe sa­ le vorbeasca despre constante, variabile, expresii, tipuri de date sau despre instructiunea de atribuire. Elevii devin seriosi, crezand ca acesta e doar inceputul, ca urmeaza ceva fascinant.

            Mulţi copii vin la profilul informatică, crezând că se vor juca la calculatoare. Pur şi simplu! Alţii visează că vor explora o lume fascinantă nebănuită, ca în serialele ştiinţifico-fantastice, iar alţii cred că vor explora Internetul toată ziua.

Si, intr‑­adevar, acela era doar inceputul. Se preda instructiunea if, apoi entuziasmul elevilor incepe sa dispara. Cand se ajunge la while, deja unii nu mai inteleg nimic sau nu mai pot tine pasul.

            Şi şcoala începe. Vine profesorul de informatică şi începe să­ le vorbească despre constante, variabile, expresii, tipuri de date sau despre instrucţiunea de atribuire. Elevii devin serioşi, crezând că acesta e doar începutul, că urmează ceva fascinant.

E clar. Ceva se intampla. In orice caz, elevii isi dau seama ca informatica nu este o joaca. Sau cel putin programarea. E ceva ca la “mate”. E ceva greu. Unii se apuca de carte. Altii prefera sa astepte prima ora de laborator, sau macar prima ora de Sisteme de calcul, unde parca e mai simplu. Si mai util. Da, mai util. Iata cuvantul magic.

            Şi, într‑­adevăr, acela era doar începutul. Se predă instrucţiunea if, apoi entuziasmul elevilor începe să dispară. Când se ajunge la while, deja unii nu mai înţeleg nimic sau nu mai pot ţine pasul.

Simtul practic este o caracteristica a generatiei actuale de elevi. Ei nu inteleg, nu accepta (in marea lor majoritate) sa invete ceva care nu le este de folos. Incercarea profesorului de a explica ca toate aceste lucruri pe care le preda sunt utile, pentru ca ele stau la baza tuturor produselor software realizate de firme americane sau internationale, nu duce la nimic. Elevul o tine tot pe a lui, argumentand cu replici care demonstreaza lipsa sa de motivatie intrinseca a invatarii.

            E clar. Ceva se întâmplă. În orice caz, elevii îşi dau seama că informatica nu este o joacă. Sau cel puţin programarea. E ceva ca la “mate”. E ceva greu. Unii se apucă de carte. Alţii preferă să aştepte prima oră de laborator, sau măcar prima oră de Sisteme de calcul, unde parcă e mai simplu. Şi mai util. Da, mai util. Iată cuvântul magic.

E greu sa demonstrezi unui elev ce poti face cu toate if-urile sau while-urile pe care i le predai. Elevul te poate intreba: Stiti sa faceti un joc, domnule profesor? Dar un Windows sau macar o parte din el (sa zicem programul Notepad)?

            Simţul practic este o caracteristică a generaţiei actuale de elevi. Ei nu înţeleg, nu acceptă (în marea lor majoritate) să înveţe ceva care nu le este de folos. Încercarea profesorului de a explica că toate aceste lucruri pe care le predă sunt utile, pentru că ele stau la baza tuturor produselor software realizate de firme americane sau internaţionale, nu duce la nimic. Elevul o ţine tot pe a lui, argumentând cu replici care demonstrează lipsa sa de motivaţie intrinsecă a învăţării.

E greu sa raspunzi la o asemenea provocare, e greu sa le raspunzi in general. Ajungi la finele clasei a IX-a si constati ca, la Algoritmi si limbaje de programare, nu mai lucrezi decat cu o treime din clasa. Restul se prefac ca inteleg sau ca invata, tu te faci ca ii asculti sau ca ii notezi.

            E greu să demonstrezi unui elev ce poţi face cu toate if-urile sau while-urile pe care i le predai. Elevul te poate întreba: Ştiţi să faceţi un joc, domnule profesor? Dar un Windows sau măcar o parte din el (să zicem programul Notepad)?

Urmeaza clasa a X-a, unde la Programarea calculatoarelor continui cu materia de anul trecut, iar aici ii inveti si mai mult sa analizeze, sa gandeasca o problema. Pe cine? Pe doar cei o treime din clasa, care stapanesc sintaxa si semantica limbajului Pascal, care stiu sa ordoneze un vector sau sa determine cel mai mic element dintr­‑o matrice.

            E greu să răspunzi la o asemenea provocare, e greu să le răspunzi în general. Ajungi la finele clasei a IX-a şi constaţi că, la Algoritmi şi limbaje de programare, nu mai lucrezi decât cu o treime din clasă. Restul se prefac că înţeleg sau că învaţă, tu te faci că îi asculţi sau că îi notezi.

Ceilalti incearca sa invete pe de rost problema damelor sau sortarea prin interclasare, iar asta nu pentru ca nu au inteles algoritmul, ci pentru ca nu stiu sa­‑l transpuna in program. (In treacat fie spus, niciodata nu am inteles de ce considera ei atat de greu formalismul unui limbaj pentru implementarea unui algoritm.).

            Urmează clasa a X-a, unde la Programarea calculatoarelor continui cu materia de anul trecut, iar aici îi înveţi şi mai mult să analizeze, să gândească o problemă. Pe cine? Pe doar cei o treime din clasă, care stăpânesc sintaxa şi semantica limbajului Pascal, care ştiu să ordoneze un vector sau să determine cel mai mic element dintr­‑o matrice.

Din cei cu care ai ramas sa lucrezi, majoritatea incep sa scrie programe de grafica. Nimic rau in asta, unii ajung la performante deosebite, realizeaza jocuri, sunt premiati pe la diferite concursuri nationale sau interjudetene, dar se limiteaza doar la atat.

            Ceilalţi încearcă să înveţe pe de rost problema damelor sau sortarea prin interclasare, iar asta nu pentru că nu au înţeles algoritmul, ci pentru că nu ştiu să­‑l transpună în program. (În treacăt fie spus, niciodată nu am înţeles de ce consideră ei atât de greu formalismul unui limbaj pentru implementarea unui algoritm.).

Mai raman cativa. Acestia, foarte putin la numar, sunt olimpicii. Pentru ei, materia de Programarea calculatoarelor este o pasiune. Insa, ei inteleg repede ce le predai, prin urmare va fi nevoie sa te abonezi la gazeta sau sa cauti carti cu probleme grele. Sau sa inventezi tu. Ei iti aduc satisfactia ca nu predai chiar la pereti.

            Din cei cu care ai rămas să lucrezi, majoritatea încep să scrie programe de grafică. Nimic rău în asta, unii ajung la performanţe deosebite, realizează jocuri, sunt premiaţi pe la diferite concursuri naţionale sau interjudeţene, dar se limitează doar la atât.

Acestia sunt elevii care gandesc. Pentru ca ei sa fie stimulati sa-si foloseasca gandirea trebuie ca multumirea si satisfactiile lor sa nu fie doar acelea ale castigarii unui premiu la olimpiada, o excursie sau intrarea fara concurs la o facultate sau alta.

            Mai rămân câţiva. Aceştia, foarte puţin la număr, sunt olimpicii. Pentru ei, materia de Programarea calculatoarelor este o pasiune. Însă, ei înţeleg repede ce le predai, prin urmare va fi nevoie să te abonezi la gazetă sau să cauţi cărţi cu probleme grele. Sau să inventezi tu. Ei îţi aduc satisfacţia că nu predai chiar la pereţi.

Pragmatismul lor cere altceva: cere o slujba in care sa‑si foloseasca cu succes cunostintele si mai ales capul. Deocamdata asa ceva nu exista in Romania. De aceea pleaca. Stiti unde...

            Aceştia sunt elevii care gândesc. Pentru ca ei să fie stimulaţi să-şi folosească gândirea trebuie ca mulţumirea şi satisfacţiile lor să nu fie doar acelea ale câştigării unui premiu la olimpiadă, o excursie sau intrarea fără concurs la o facultate sau alta.

Ce fac ceilalti. Ceilalti termina liceul. Multi dintre ei au prins din zbor unele chestii care li se cer la locul de munca, acolo unde “cei de la firma” zic ca “am mai vazut eu dintr‑astia de la informatica, care nu stiu nimic”. Acolo ti se cere sa stii. Ce? Sa lucrezi cu nu stiu ce varianta de nu stiu ce program, care au aia nevoie acolo. Sau sa faci service, sa desfaci si sa asamblezi calculatoare.

            Pragmatismul lor cere altceva: cere o slujbă în care să‑şi folosească cu succes cunoştinţele şi mai ales capul. Deocamdată aşa ceva nu există în România. De aceea pleacă. Ştiţi unde...

Chiar daca inteleg sau nu programarea, elevii care termina informatica sunt o elita.

            Ce fac ceilalţi. Ceilalţi termină liceul. Mulţi dintre ei au prins din zbor unele chestii care li se cer la locul de muncă, acolo unde “cei de la firmă” zic că “am mai văzut eu dintr‑ăştia de la informatică, care nu ştiu nimic”. Acolo ţi se cere să ştii. Ce? Să lucrezi cu nu ştiu ce variantă de nu ştiu ce program, care au ăia nevoie acolo. Sau să faci service, să desfaci şi să asamblezi calculatoare.

Unii au nevoie de cunostinte pentru slujbele lor viitoare. Altii au nevoie de slujbe pentru cunostintele lor.

            Chiar dacă înţeleg sau nu programarea, elevii care termină informatica sunt o elită.

Sa se auda acolo unde trebuie!

            Unii au nevoie de cunoştinţe pentru slujbele lor viitoare. Alţii au nevoie de slujbe pentru cunoştinţele lor.
            Să se audă acolo unde trebuie!
 

p>. *Bogdan Patrut*

Bogdan Pătruţ
 

P.S. Am discutat despre lipsa de motivatie a elevului de a invata programarea. Nu am discutat, insa, despre motivatia profesorului de a o preda. Am fi raspus astfel la intrebarea: de ce pleaca tot mai multi tineri informaticieni din invatamant?

P.S. Am discutat despre lipsa de motivaţie a elevului de a învăţa programarea. Nu am discutat, însă, despre motivaţia profesorului de a o preda. Am fi răspus astfel la întrebarea: de ce pleacă tot mai mulţi tineri informaticieni din învăţământ?