Epilog

Acum 10 ani am publicat un manual de Programarea calculatoarelor electronice (la Teora, dupa programa de atunci de clasa a X-a). Am scris atunci un epilog la acel manual, pe care editorii nu l-au inclus. Probabil considerau ca e nepotrivit. Le-am inteles decizia.

Editura InfoData din Cluj doreste sa republice acest manual al meu. Cartea se va numi "Tehnici de programare si structuri dinamice de date". Doresc (in numele meu personal, ca si al colaboratorului meu, editorul) sa va cer sfatul in privinta daca ar fi bine sau nu ca acest epilog sa fie inclus in carte.
Multumesc!

Bogdan Patrut

Epilog

Ne punem intrebarea, la finalul acestei carti: este utila o asemenea carte? Si daca da (sau daca nu), ne intrebam si de ce.

Cartea pe care o aveti in maini este un manual de Programarea calculatoarelor. Un manual se adreseaza unui grup oarecum restrans de cititori, prin insasi denumirea sa de manual. Aici, manualul se adreseaza elevilor de liceu (clasa a X-a) si profesorilor sai, care studiaza la clasele de informatica. Astfel de clase exista (si existau) in liceele de informatica, dar exista si in acele licee teoretice sau chiar industriale, economice si au aparut mai ales dupa Revolutie, din dorinta conducerilor liceelor de a atrage elevi buni in clasa a IX-a.

Cat de pregatiti au fost acesti elevi pentru viitorul lor dialog cu calculatorul e greu de stabilit. Cat de bine pregatiti pentru profesia pe care o vor urma la finele liceului, daca ea va fi in domeniul informaticii sau va avea in vreun fel sau altul tangenta cu informatica si calculatorul, vom vedea peste cativa ani.

Din experienta ultimilor ani de invatamant preuniversitar informatic se pot trage mai multe concluzii.

In primul rand, se observa ca foarte multi elevi doresc sa urmeze profilul informatica, chiar daca unii dintre ei nu au vazut sau nu au folosit vreodata un calculator.

Sunt multi altii care au avut posibilitatea de a folosi un calculator personal, fie la ei acasa, fie la serviciul unuia dintre parinti, fie chiar in scoala generala sau pe la vreun cerc de copii. Dar cati dintre acestia au trecut de stadiul de a vedea in calculator o simpla jucarie, poate cea mai scumpa jucarie? Putini. Dintre acestia, si mai putini au incercat sa utilizeze calculatorul, in sensul de a opera cu diferite programe utilitare, cu Windows, cu programe de grafica sau editoare de texte.

Acestia din urma ne bucura, deoarece ei sosesc in clasa a IX-a cu un bagaj de cunostinte si o experienta in folosirea calculatoarelor. Desi au fost acumulate dezorganizat, haotic (ceea ce presupune existenta unor mari lacune in cultura lor informatica), cunostintele pe care le au micii viitori informaticieni din clasele a IX-a le sunt de mare folos. Dar diferenta intre acestia si cei ce nu au folosit pana atunci un calculator devine repede nesemnificativa, chiar pe parcursul primului trimestru de liceu. Evident, a lucra cu un calculator nu e mare filosofie, iar copiii, care nu au atata teama, atata neincredere, ca adultii, ci dimpotriva sunt mult mai inventivi, mai curiosi sau mai increzatori, invata repede sa faca cine stie ce minuni cu un calculator electronic.

Multi copii vin la profilul informatica, crezand ca se vor juca la calculatoare. Pur si simplu! Altii viseaza ca vor explora o lume fascinanta nebanuita, ca in serialele stiintifico-fantastice, iar altii cred ca vor explora Internetul toata ziua.

Si scoala incepe. Vine profesorul de informatica si incepe sa le vorbeasca despre constante, variabile, expresii, tipuri de date sau despre instructiunea de atribuire. Elevii devin seriosi, crezand ca acesta e doar inceputul, ca urmeaza ceva fascinant.

Si, intr-adevar, acela era doar inceputul. Se preda instructiunea if, apoi entuziasmul elevilor incepe sa dispara. Cand se ajunge la while, deja unii nu mai inteleg nimic sau nu mai pot tine pasul.

E clar. Ceva se intampla. In orice caz, elevii isi dau seama ca informatica nu este o joaca. Sau cel putin programarea. E ceva ca la "mate". E ceva greu. Unii se apuca de carte. Altii prefera sa astepte prima ora de laborator, sau macar prima ora de Sisteme de calcul, unde parca e mai simplu. Si mai util. Da, mai util. Iata cuvantul magic.

Simtul practic este o caracteristica a generatiei actuale de elevi. Ei nu inteleg, nu accepta (in marea lor majoritate) sa invete ceva care nu le este de folos. Incercarea profesorului de a explica ca toate aceste lucruri pe care le preda sunt utile, pentru ca ele stau la baza tuturor produselor software realizate de firme americane sau internationale, nu duce la nimic. Elevul o tine tot pe a lui, argumentand cu replici care demonstreaza lipsa sa de motivatie intrinseca a invatarii.

E greu sa demonstrezi unui elev ce poti face cu toate if-urile sau while-urile pe care i le predai. Elevul te poate intreba: Stiti sa faceti un joc, domnule profesor? Dar un Windows sau macar o parte din el (sa zicem programul Notepad)?

E greu sa raspunzi la o asemenea provocare, e greu sa le raspunzi in general. Ajungi la finele clasei a IX-a si constati ca, la Algoritmi si limbaje de programare, nu mai lucrezi decat cu o treime din clasa. Restul se prefac ca inteleg sau ca invata, tu te faci ca ii asculti sau ca ii notezi.

Urmeaza clasa a X-a, unde la Programarea calculatoarelor continui cu materia de anul trecut, iar aici ii inveti si mai mult sa analizeze, sa gandeasca o problema. Pe cine? Pe doar cei o treime din clasa, care stapanesc sintaxa si semantica limbajului Pascal, care stiu sa ordoneze un vector sau sa determine cel mai mic element dintr-o matrice.

Ceilalti incearca sa invete pe de rost problema damelor sau sortarea prin interclasare, iar asta nu pentru ca nu au inteles algoritmul, ci pentru ca nu stiu sa-l transpuna in program. (In treacat fie spus, niciodata nu am inteles de ce considera ei atat de greu formalismul unui limbaj pentru implementarea unui algoritm.).

Din cei cu care ai ramas sa lucrezi, majoritatea incep sa scrie programe de grafica. Nimic rau in asta, unii ajung la performante deosebite, realizeaza jocuri, sunt premiati pe la diferite concursuri nationale sau interjudetene, dar se limiteaza doar la atat.

Mai raman cativa. Acestia, foarte putin la numar, sunt olimpicii. Pentru ei, materia de Programarea calculatoarelor este o pasiune. Insa, ei inteleg repede ce le predai, prin urmare va fi nevoie sa te abonezi la gazeta sau sa cauti carti cu probleme grele. Sau sa inventezi tu. Ei iti aduc satisfactia ca nu predai chiar la pereti.

Acestia sunt elevii care gandesc. Pentru ca ei sa fie stimulati sa-si foloseasca gandirea trebuie ca multumirea si satisfactiile lor sa nu fie doar acelea ale castigarii unui premiu la olimpiada, o excursie sau intrarea fara concurs la o facultate sau alta.

Pragmatismul lor cere altceva: cere o slujba in care sa-si foloseasca cu succes cunostintele si mai ales capul. Deocamdata asa ceva nu exista in Romania. De aceea pleaca. Stiti unde...

Ce fac ceilalti. Ceilalti termina liceul. Multi dintre ei au prins din zbor unele chestii care li se cer la locul de munca, acolo unde "cei de la firma" zic ca "am mai vazut eu dintr-astia de la informatica, care nu stiu nimic". Acolo ti se cere sa stii. Ce? Sa lucrezi cu nu stiu ce varianta de nu stiu ce program, care au aia nevoie acolo. Sau sa faci service, sa desfaci si sa asamblezi calculatoare.

Chiar daca inteleg sau nu programarea, elevii care termina informatica sunt o elita.

Unii au nevoie de cunostinte pentru slujbele lor viitoare. Altii au nevoie de slujbe pentru cunostintele lor.

Sa se auda acolo unde trebuie!

Bogdan Patrut

P.S. Am discutat despre lipsa de motivatie a elevului de a invata programarea. Nu am discutat, insa, despre motivatia profesorului de a o preda. Am fi raspus astfel la intrebarea: de ce pleaca tot mai multi tineri informaticieni din invatamant?