Gândirea este nivelul cel mai înalt de prelucrare şi integrare a informaţiei despre lumea externă şi despre noi înşine. Prin ea se realizează saltul calitativ al activităţii de cunoaştere de la particular, accidental la general, esenţial, necesar, de la simpla constatare a obiectului la interpretarea şi explicarea Iui legic-cauzală.
|
Gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită şi generalizat-abstractă - sub forma noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor - a însuşirilor comune, esenţiale şi necesare ale obiectelor şi a relaţiilor legice, cauzale dintre ele. |
Caracterul mijlocit al gândirii constă în aceea că ea nu operează direct asupra realităţii, ci asupra informaţiei furnizate de percepţii şi de reprezentări. Desfăşurarea ei presupune totdeauna fie o informaţie care se extrage, în prezent, în cadrul contactului senzorial cu obiectul, fie o informaţie extrasă din tezaurul memoriei.
Caracterul general-abstract al gândirii rezultă din aceea că ea se desfăşoară permanent în direcţia evidenţierii însuşirilor generale şi esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor şi a subordonării unor modele ideale generale (noţiuni, principii, legi).
Gândirea este capacitatea de a rezolva probleme. În această accepţiune, gândirea se apropie de inteligenţă.
| A | B | |
| C | D | E |
